Știri

Top 10 știri din fotbal pentru luni dimineața. Patronul lui PAOK Salonic a intrat cu pistolul pe teren după golul anulat al lui Varela

  1. Scandal. Scene incredibile în prima ligă din Grecia: derby-ul PAOK – AEK a fost suspendat în minutul 90, după scandalul iscat la anularea unui gol marcat de Fernando Varela, fostul jucător al Stelei. Era 0-0 scorul și golul a fost validat după aproape o oră de arbitru, la vestiare, iar meciul nu s-a mai reluat, pentru că AEK a refuzat să mai intre pe teren, susținând că patronul lui PAOK Salonic a intrat cu pistolul pe teren. Guvernul ia în calcul suspendarea campionatului nebunesc din Grecia, unde fiecare derby din ultima vreme implică probleme de organizare, arbitraj și violențe în tribune. Echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK, este aproape de un prim titlu, după 33 de ani.
  2. Premier League. Manchester United o învinge cu 2-1pe Liverpool, în North West Derby cu numărul 200. Marcus Rashford înscrie în prima repriză o dublă, iar Bailly își dă autogol în partea secundă. Diavolii se distanțează la 5 puncte de Liverpool, iat pe 3 trece momentan Tottenham. Un derby extrem de disputat a fost, din nou, bruiat de arbitri: fanii Cormoranilor reclamă un penalty neacordat și un cartonaș roșu pentru Valencia.
  3. Premier League. Harry Kane s-a accidentat la gleznă, a ieșit în prima repriză a meciului câștigat la Bournemouth de Spurs (4-1) și ar putea rata Campionatul Mondial din Rusia. Revenim cu detalii despre această posibilă lovitură grea pentru selecționerul Gareth Southgate.
  4. Premier League. În timpul înfrângerii cu 0-3 în fața lui Burnley pe London Stadium, fanii lui West Ham au intrat pe teren și au asaltat tribuna oficială pentru a le cere socoteală jucătorilor și patronilor clubului cu privire la rezultatele dezamăgitoare din acest sezon. Câteva simpe măsuri de securitate eșuate vor duce la o investigație amănunțită a Federației Engleze și, cel mai probabil, pentru câțiva fani va fi utimul meci pe care-l văd vreodată pe stadionul echipei lor de suflet.
  5. Liga Campionilor. Antonio Conte se pregătește pentru duelul de pe Camp Nou, declarând că își va consulta jucătorii în materie de tactică pentru returul optimilor Ligii Campionilor cu Barcelona (1-1 în tur). Va mai juca Hazard în postura de vârf, după aceste consultări?
  6. Campionatul Scoției. Celtic întoarce de la 2-1 meciul cu eternii rivali de la Rangers. Cu 3-2 a câștigat Celtic-ul lui Brendan Rodgers, revenind în repriza a doua, în ciuda faptului că au jucat în 10 mai mult de jumătate de oră!
  7. La Liga. Cristiano Ronaldo a revenit la forma care i-a adus Balonul de Aur în sezonul trecut: are 15 goluri în ultimele 10 partide, în toate competițiile, pentru Real Madrid. Esențial este portughezul pentru finalul de sezon de pe Bernabeu, în special în Liga Campionilor.
  8. Bundesliga. Michy Batshuayi, atacantul împrumutat de Chelsea la Dortmund, continuă să impresioneze pe Westfalenstadion. Cu o nouă dublă în weekend (3-2 cu Frankfurt), belgianul a ajuns la 7 goluri în 10 meciuri pentru Borussia.
  9. Serie A. Schimbare de lider în Italia: Juventus reintră pe traiectoria pentru titlu, după a unsprezecea victorie consecutivă, într-o cursă în care Napoli gâfâie, pierzând puncte la Inter (0-0). Din 28 de etape jucate până acum în Serie A, Napoli a fost lider în 23.
  10. Serie A. Suporterii Fiorentinei au organizat, la meciul cu Benevento (câștigat cu 1-0), un tribut impresionant în memoria fostului căpitan al Fiorentinei, Davide Astori, decedat săptămâna trecută.
Foto via: https://twitter.com/brfootball/status/972808666616418304

Sursa fotografiei de cover: Telekomsport.ro

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.

Tags

Vlad Bogos

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close