Iată că a venit și data de lansare oficială a jocului meu preferat: FM. Football Manager 2018 este, începând de azi, pe Steam și în orice magazin respectabil care are o secțiune de jocuri. Bine, pentru mulți dintre noi această dată a fost acum aproximativ 2 săptămâni când am “primit” beta și early access.

Ce-i de făcut acum? Nu știu despre voi, dar pentru mine urmează o perioada în care jocul este pus la “rece” urmând să îl scot dinnou la lumina când are “temperatura optimă” – cam pe la sfârșitul lui Ianuarie, după ce este optimizat cum trebuie și dupa ce sunt rezolvate majoritatea bug-urilor. Până atunci, revin la o salvare din altă ediție de FM.

Poate pentru cei care joacă pentru prima dată jocul poate părea o decizie cel puțin ciudată. Veteranii însă știu că adevărata față a jocului se vede abia la patch-ul din Ianuarie, după ce noile schimbări implementate sunt optimizate în game engine.

De ce l-ai cumpărat atunci, dacă nu ai de gând să îl joci s-ar întreba unii?

  1. În primul rând ar fi fost cam greu și probabil ne-etic să vorbesc despre un joc pe care nu l-am testat.
  2. În al doilea rând, echipa de marketing S.I merită o mărire, pentru că au prezentat jocul într-un fel în care l-au făcut irezistibil pentru mine și probabil pentru mulți alții. Au prezentat noile îmbunătățiri că și cum au dat încă o gaură la macaroana și au reușit astfel să îmi dea o gaură substanțială în buget.

In al 3-lea rând, vroiam să văd dacă jocul are potențial – și aici am prima veste bună – potențial are. Sunt convins că după câteva patch-uri jocul va arăta altfel decât l-am găsit în Beta și îmbunătățirile vor părea într-adevăr îmbunătățiri.

Noutăți în Football Manager 2018

Trebuie știut că pe forumurile ȘI și nu numai, încă de prin Martie se fac wishlist-uri pentru ce noutăți se doresc în următoarea ediție de FM. Nu că ar influența cu ceva strategia celor care fac jocul, dar măcar cu gândul că le-o citi cineva cu putere de decizie în developmental noului joc.

Prezentata că cea mai inovativă și cea mai nouă îmbunătățire, avem partea de “dynamics”. Pe bune? Atât s-a putut, domnu’ Miles?

Stim cu toții din edițiile trecute că să jonglezi cu moralul labil al jucătorilor e la fel de periculos că și joaca cu o brichetă în benzinărie. Acum avem parte de grupuri de jucători care interacționează între ei și au comportament de “turmă”, iar liderii acestor grupuri sunt jucătorii cu cea mai mare influență, care de obicei sunt jucătorii cei mai bătrâni. L-ai supărat pe moșul de 37 de ani cu pace și acceleration 2 că nu îl joci  cât crede el de cuvânt, ți-ai pus toată echipa în cap și nu mai prinzi paltonul.

O a doua “mare îmbunătățire” este la sistemul de scouting, care a devenit mai complex și unde managerul virtual trebuie să cumpere pachete de scouting dintr-un buget dedicat pentru a descoperi jucătorii din anumită regiune a lumii. Nu este neapărat un lucru rău pentru că se adaugă diversitate jocului și ne apropiem de viață reală la capitolul realism, dar gradul de dificultate al jocului crește exponențial pentru amatorii de LLM (lower league management), pentru că le va fi mult mai greu să își găsească jucători.

De altfel, realism este cuvântul de bază al developer-ului. Să nu uităm că jucăm un simulator de management de fotbal, nu unul de zbor. Nu pregătim piloți să zboare cu un 747, nici viitori antrenori, doar vrem să ne jucam.

Sunt convins că “au lovit” cu aceste schimbări o nișă de fani care vroia mai mult realism. Noi restul  însă, va trebui să investim mai mult timp și resurse să găsim wonderkids (ocupația preferată a subsemnatului) și în același timp va trebui să investim mai mult timp și atenție în relația cu vestiarul. Nu era nicio plăcere nici până acum să ai de a face cu jucători cu comportament și pretenții de puști răzgâiați de 5 ani. Să vedeți plăcere acum când orice pas greșit al managerului în relația cu Dl Goe îi poate pune tot vestiarul în cap.

Remarc cu tristețe că U.I – ul (user interface) este mult mai dificil de folosit sezonul asta și apariția de skin-uri  gen Vitrex pe steam workshop este așteptată cu interes de mulți jucători.

Din fericire, nu toate schimbările sunt neaparat în rău, iar aici vreau să remarc un upgrade la motorul grafic, unde se tinde către mișcări mai fluide și mai realiste. Nu neapărat pe lista mea de priorități, dar o îmbunătățire binevenită de aspect.

Avem două roluri noi pentru mijlocași care ne oferă mai multă flexibilitate în tactici:

  1. Mezzala  – un mijlocaș central preponderente ofensiv care caută să migreze spre bandă pe faza de atac pentru a creea superioritate pe un flanc sau pentru a creea spații pentru cei din linia a 2-a.
  2. Carrilero – un mijlocaș preponderente defensiv cu rolul de a acoperi spațiile libere pe flancuri pe faza defensivă  și cu rolul de a face legătură mai repede și mai bine între defensivă și atac.

Cea mai mare îmbunătățire este în zona analitică. Rolul de chief data analyst este introdus în joc și pentru mine este cel puțin ciudat că nu s-a inistat pe această îmbunătățire în marketingul jocului, ci s-a mers pe dinamica grupului.

Show me the data!

Managerul virtual va avea mult mai multe date la dispoziție înaintea unui meci. Interpretarea corectă a acestor date este cheia care te va duce la victorie, iar analiza lor greșită va însemna, cel mai probabil, un sfârșit abrupt al unei cariere promițătoare de antrenor.

Mă aștept în același timp ca și AI-ul să se folosească de data analyst să încerce să exploateze slăbiciunile echipei tale, deci cel mai probabil zilele în care îți făceai o tactică la începutul jocului și jucai cu ea din liga a 6-a până în finala Champions League au apus.

O altă îmbunătățire este ecranul de tactici, unde avem o reprezentare grafică a zonelor din teren unde echipa este puternică și unde este slabă. Cum zic și artiștii de la Rolling Stones – you can’t always get what you want, în sensul că nu poți fi puternic în toate zonele terenului, dar ca manager poți alege unde să o lași mai moale și unde să insiști să creezi superioritate. Poate data analyst-ul a remarcat că adversarul e slab pe flancul stâng. Foarte bine, facem tactica de așa natură încât să exploatăm această slăbiciune.

Concluzie

FM2018 pare, cel puțin la prima vedere un joc mai realist și mai complicat decât cele precedente, și într-o lume în care antrenori câștigători de Premier League sunt concediați în sezonul imediat următor, este cu siguranță mai dificil să îți păstrezi job-ul de manager.

Merita jocul cumpărat? Aici va las pe voi să decideți (FM2018 demo aici). Singurul lucru pe care îl spun este că spre deosebire de alți ani, FM18 nu pare un copy paste la o ediție anterioară cu o bază de date nouă. Chiar au lucrat la el  la capitolul inovație, chiar dacă nu neapărat în zonele unde vroiau fanii să lucreze. Măcar pentru acest ultim considerent, jocul primește de la mine nota 8.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League!

Comments

comments