AnalizăFeatured
Trending

Pep Guardiola, antrenorul perfect ? Profilul celui care tocmai a câștigat Premier League cu Manchester City

Cine este Pep Guardiola și mai ales, de ce e considerat de multi suporteri ca fiind cel mai bun antrenor din lume? Ei bine, că să înțelegem asta trebuie să îi urmărim traseul ca junior, fotbalist și antrenor de a lungul timpului.

Josep Guardiola s-a născut în Santpedor, un orășel din Catalunia, provincie spaniolă supusă unui regim de teroare și opresiune în timpul dictaturii lui Franco (dacă nu știi cine e ăsta, să știi că s-a studiat treaba asta la istorie, dar tu erai la Extreme în spatele Casei de Cultură și jucai biliard cu băieții – dacă eșți din Roman ; dacă ești din București, atunci probabil că “decât” a nins și duamna ti-a dat vacanță ). Relevant pentru subiectul nostru este că FC Barcelona a reprezentat de a lungul timpului un simbol al luptei împotriva dictaturii, un simbol al rezistenței unui popor cu o cultură, civilizație și limbă distincte de Castilia, Andaluzia, Țara Bascilor, Asturia etc(altă treabă studiată la istorie care zice că Spania că atare e un conglomerat de mai multe nații, fiecare cu limba, cultura și tradițiile ei – ați remarcat desigur asta dacă ați citit vreodată primul 11 al unei echipe din Țara Bascilor și v-a sărit un dinte de la atâtea consoane).

Culorile clubului au fost interzise o perioada, echipa a fost intimidată cu armata, unul din președinții clubului, Josep Suñol, a fost chiar asasinat de trupele lui Franco ( în cel mai pur stil legionar, la marginea unei păduri), în timp ce trupa catalană a fost constant dezavantajată de arbitrii și federația spaniolă ( de exemplu, atunci când Di Stefano a semnat cu Barcelona, forul iberic a interzis transferurile jucătorilor străini, iar apoi a decis ca Di Stefano să joace întâi un an la Real pentru ca apoi să revină la Barcelona – lucru care nu s-a întâmplat niciodată, iar argentinianul va ajuta mai departe pe Real să câștige 5 ligi ale campionilor la rand – dar hei, halal madrid, 30 și ceva de titluri și cele mai multe cupe ale campionilor, right?) De reținut însă contexul spațiului în care Pep Guardiola s-a născut și a deschis ochii. Mai târziu el avea să devină nu numai un simbol al clubului, dar și al Cataluniei.

Pep Guardiola fost recrutat de FC Barcelona la 13 ani și integrat în La Masia pentru că, deși nu prezența calități fizice impresionante, avea o abilitate remarcabilă de a controla și de a pasa mingea (cam ca Budescu, dar fără burtă). Cariera să de jucător, dar și de antrenor a fost influențată în mod ireversibil de Johann Cruyff, fosta legendă a lui Ajax și a Barcelonei. În prima sa săptămâna de antrenorat la cârma formației catalane, Cruyff a sosit pe neașteptate la un meci al echipei de juniori unde evolua și Pep. (Ca o paranteză, trebuie spus că olandezul a fost cel care a adus modelul creșterii jucătorilor în stilul propriu la academia clubului după exemplul Ajax. Xaxi și Iniesta au fost rezultatul acestei schimbări de optică și promovarea constantă a tinerilor jucători – la noi doar Hagi a implementat acest sistem, poate si pentru că a jucat în echipa lui Cruyff la Barcelona).

Să revenim : Pep era folosit mijlocaș dreapta de managerul echipei, Carles Rexach. La pauză, Cruyff i-a cerut să îl mute pe Pep în poziția de pivot – adică cea de mijlocaș defensiv, în față apărării. Această era o poziție pe care nu multe din echipele din Spania o foloseau în desenul tactic din cauza dificultății și complexității pe care o prezența. Ochiul lui Cruyff nu s-a înșelat, iar Pep s-a adaptat imediat în noul rol (mai repede decât ar putea pronunța un anumit premier cuvântul imunoglobulina). Din nou o paranteză scurtă : Rexach probabil a înțeles atunci ca rolul de manager nu i se potrivește și s-a reprofilat in scouter – si in acest rol, in anul 2000, va semna pe un servețel contractul/promisiunea ca Barcelona să il transfere pe un anumit Lionel Messi in vârstă de 13 ani – ajungem si la el, putin mai tarziu. Mulțumim Carles Rexach pentru rolul tău de Mag a la Noul Testament în nașterea si pogorârea pe dreptunghiul verde de pe Nou Camp al adevăratului MessiAH (hai că tot a fost paștele, doamnele ajută etc).

Cruyff și Guardiola. Sursa: As.com

Dar să revenim la Pep, care a debutat în “Dream Team”-ul olandezului jucând că pivot în 1991. Supranumit antrenorul din teren, Guardiola sorbea în timpul sesiunilor de pregătire explicațiile lui Cruyff, iar pe teren evolua magnific. Cu o inteligență iesita din comun, Pep era mereu atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui, se informa înainte de a primi pasa și anticipa unde se va deschide jocul, cine va crea superioritate și își găsea coechipierii cu o precizie matematică (sau de lunetist, cum ar zice dragul nostru Emil Grădinescu). În tricoul Barcelonei timp de un deceniu, căpitan al echipei în ultimii 5 ani, Pep a câștigat tot ce era de câștigat evoluând într-o echipă alături de mari jucători spanioli că Txiki Begiristain (cel care este astăzi în conducerea lui Man City) și Jose Maria Bakero, dar și străini că olandezul Ronald Koeman (cel care a înscris golul prin care Barcelona a câștigat prima sa Cupa a Campionilor în 1992) , danezul Michael Laudrup, brazilianul Romário și legendă de la sud de Dunăre, mamalicki Hristo Stoichkov. În 2001, Guardiola pleacă de la Barcelona pentru a juca în Italia (Brescia și AȘ Roma), iar mai apoi și în Mexic. Interesant periplul sau pentru că înțelegem acum și obsesia lui legată de orice detaliu tactic al jocului – specifică fotbalului din peninsula, dar și preferința sa către fotbalul spectacol, ușor naiv, specific Americii de Sud și Centrale (tiki taka o plomo, malparido!) .

După terminarea carierei de jucător, lui Pep i s-a oferit posibilitatea de a antrena echipa a două a clubului catalan, proaspăt retrogradată în divizia a 3 a. Având la dispoziție un lot din care au făcut parte Sergio Busquets și Pedro, Pep a reușit promovarea la capătul primului său sezon de antrenorat în care a arătat un nivel de profesionalism impresionant, o atenție la detalii obsedantă, dar mai ales, a urmat filosofia lui Cruyff – aceea a fotbalului total, bazat pe o posesie covârșitoare, dominare și control, în care jucătorul slăbănog, dar abil și tehnic stapâneste terenul de fotbal că un toreador arena (jucătorii aveau să confirme faptul că Pep pregătea meciurile de parcă urmau să joace pe San Siro sau Santiago Derbedeu în după amiaza următoare). Între timp, prima echipă a clubului cauta la randul ei un nou antrenor (era clar că Rijkard nu mai putea fi păstrat încă un an)- printre candidați era și un anume Jose Mourinho, care era liber de contract după ce fusese demis de Abramovic la Chelsea. Pentru un club care se confrunta cu problemele unui lot compus din jucători cu salarii mari, talentați dar lipsiți de profesionalism și disciplină, portughezul era alegera ușoară (bine, mai era și eterna varianta Stoichiță, dar acesta se ocupa de Steaua care tocmai își adusese un nou contingent de 20 de jucători noi peste vara – hence the expression : din vară la steaua!). Din nou a intervenit însă Cruyff – între timp ajuns președinte onoric al clubului blau-grana. Prezent la un meci amical între echipa a doua și prima echipă, Cruyff stătea lângă Laporta și ceilalți conducători. La pauza meciului, olandezul observă cum Guardiola intervine pe lângă Xavi și Iniesta și le explică cum ar trebui să stea în teren, dându-le indicații că un veritabil antrenor – practic înțelege ceea ce nimeni altcineva nu putea să conceapă : că noul antrenor al echipei era deja la club și că nu există un candidat mai bun, în ciuda lipsei de experiență. Imediat, olandezul îl propune pe Guardiola că viitor antrenor și îi asigura pe conducătorii clubului că Pep e 100% pregătit, iar aceștia merg din nou pe mâna lui. (#PETRICADAIPEGESEPE #hahaleralaportaasta #cumsadecidăltiipentrutine #oi #miei #numaizic).

Alegerea se va dovedi un success inimaginabil, Guardiola câștigând toate trofeele în primul sezon la timona Barcelonei, punând la punct ceea ce mulți consideră a fi cea mai frumoasă echipa din istorie (dar nu mai frumoasă ca duamna pentru că ea a adus brâu’ maicii domnului la Voluntari). Alegerea lui Pep în dauna lui Mou a născut și una dintre cele mai celebre rivalități din istoria fotbalului, cu episoade spumoase de a lungul anilor.
Una din calitățile evidențiate imediat de Pep, in postura de antrenor, a fost puterea de a lua decizii grele. Îndepărtarea celor care provoacau probleme în vestiar, nu respectau regulile și controlul strict al lui Guardiola a însemnat renunțarea la jucători că Ronaldinho, Deco, Eto’o și Ibrahimovic. Mesajul e clar : nici o abatere nu e tolerată, mediul în care antrenorul promovează jucători de la Cantera trebuie să fie unul care să inspire disciplină și respect. Încăpățânarea această e poate singura sa calitate care s-a și întors împotriva lui – jucători că Eto’o sau Zlatan nu au acceptat ușor îndepărtarea și și-au manifestat nemulțumirea vocal, dar și fotbalistic în duelurile cu Pep și echipele sale. Pe de altă parte, grupul a fost sprijinit prin aducerea unora ca Pique (repatriat de la Man UTD), Dani Alves, El Guaje David Villa sau El Jefesito Javier Mascherano, iar tineri promovați de la Cantera ca Sergio Busquets, Pedro sau Thiago vor ajunge titulari în naționala Spaniei care va cuceri Campionatul European și cel Mondial – foarte interesant de precizat că echipa care va reuși această performanță, o va face pe scheletul jucătorilor crescuți la Barcelona și mai ales adoptând stilul lui Pep – de reținut pentru mai târziu. Inovația tactică care a schimbat destinul simpatiilor atâtor iubitori de fotbal a fost trecerea lui Messi în acel rol de Nr 9 fals – practic Guardiola a sesizat talentul uriaș pe care îl avea în curte și a maximizat randamentul acestuia iar efectul a fost devastator : Messi câștigă 4 Baloane de aur la rând, doboară record după record, se remarcă prin spiritul altruist, înscrie dar și pasează, dar mai ales ne încânta dincolo de orice așteptare cu driblingurile, technica, viziunea și execuțiile sale. Copilul căruia clubul catalan i-a plătit tratamentul contra deficienței hormonale atunci când era doar un potențial talent, răsplătește încrederea acordată ducând Barcelona în epoca Messi.
Cu Guardiola la cârma, în 4 ani, Barcelona câștigă 14 trofee – de 3 ori campionatul, de 2 ori liga campionilor, de 2 ori cupa spaniei, de 3 ori supercupa spaniei, de 2 ori supercupa europei și de 2 ori trofeul de cea mai bună echipa din lume (mă refer la trofeul ăla cu finală de la tokio când lui Belodedici i-au anulat un gol valabil, altfel aveam și noi asta în palmares).

Simțind că are nevoie de o nouă provocare, Guardiola pleacă de la Barcelona în 2012, iar după 1 an de stat pe bară (asta se cheamă sabatical, cică), preia pe Bayern Munchen. Nu câștigă Liga Campionilor și cam asta e tot ce contează în viziunea “specialiștilor” i.e. votanții pesede – îi regășiți în secțiunea de comentarii de pe paginile media de sport din România. De notat totuși că Pep reușește să imprime stilul său asupra altei echipe decât Barcelona, în alt campionat și alt mediu. De asemenea învață germană și dialoghează cu jucătorii și jurnaliștii doar în germană (bine că Robson nu a vrut sa invete spaniola, altfel nea Jose cine știe pe cine mai traducea/parca autobuzul). Domină Bundesliga, promovează tineri, câștigă 3 titluri la rând și bate record după record, luând campionatul (matematic) încă din martie. Din păcate însă, ratează Champions League, unde se oprește de fiecare dată în semifinale. Dar challenge-ul fusese dovedit : modelul sau de joc poate funcționa și în alt campionat, nu doar la FC Barcelona. Între timp, naționala Germaniei preia ștafeta de la națională Spaniei, adopta stilul lui Pep și pe scheletul celor de la Bayern câștigă Mondialul.

Guardiola sărbătorind titlul în Germania, cu Bayern. Sursa: Mirror.co.uk

Dar unde sigur nu va funcționa sistemul sau? Ați ghicit, în Anglia – so at least they said. Pe principiul : Ok, e Guardiola cel mai bun din lume, but can he do it on cold night at Britannia? (stadionul lui Stoke). Se pare că se poate pentru că la ora la care am inceput sa scriu acest text Man City are 2-0 pe Britannia și defilează prin campionat – de aia m-am și apucat să scriu articolul pentru că exista riscul să își asigure titlul matematic mai repede decât anticipam noi. Până la urma nu a fost atât de devreme, pentru că acelasi Mou a avut o tresărire de orgoliu si i-a furat o victorie chiar pe Ettihad. Deznodământul a fost insa amânat doar pentru o săptamâna intrucat infrangerea din meciul cu WBA colaborată cu victoria de pe Wembley a cetățenilor a decis titlul si matematic.

Bun, acum e clar că Pep poate să își imprime stilul oriunde. A avut nevoie de un an pentru a remania lotul și a scapa de așa numitele mere stricate, dar lucrurile s-au schimbat în al doilea sezon. Anul trecut era just a fraud, haterii jubilau, între timp au dispărut. Revin timid foarte, foarte rar că să ne spună că City a cumpărat titlul. Așa este pentru că în caz că nu știați, Pep a cumpărat cei mai buni jucători din lume : pe Messi – bine Messi nu e acolo, dar e Sergio Aguero – ok, el era acolo deja, nu l-a cumpărat el, fie! Dar Kevin de Bruyne ? Și el era deja acolo pentru că tot Mou a zis că nu e bun (btw, thanks for Salah bătrâne, nu mai zic nimic rău de tine, ești GG). Cine mai era acolo? Păi mai era Otamendi – un fundaș surprins făcându-și freza în timpul meciului de camerele BBC – evident că în secunda următoare atacantul a scăpat din marcaj, s-a dus 1:1 cu Hart și l-a executat (Shearer a fost nemilos cu argentinianul dupa aceea etapa la Match of the day). Mai era acolo Kompany – bine, el era la spital, în rezerva lui că acolo are sediul fiscal. Mai era David Silva – ei da, un jucător aparte, dar pe care Pep îl valorifică la maxim. Mai era acolo un alt jucător emblematic – în sensul că întotdeauna mi-a adus aminte de Banel Nicoliță – pe numele lui Raheem Sterling – făcut celebru de un documentar Being Liverpool în care îi spune Steady! lui greatest human being manager, Brendan Rodgers. Cert e că atât Otamendi cât și Sterling joacă altceva de când Pep a ajuns la echipa (sunt jucătorii de la City cu ownershipul cel mai mare la fantasy și asta spune tot), iar Kdb e cotat cu șanse la balonul de aur. Gândiți-va și la ce spunea Thierry Henry (că a învățat ce înseamnă fotbalul abia la 30 de ani când l-a cunoscut pe Guardiola) și avem imaginea clară a unui antrenor care e în stare să facă, vorba romanului, din rahat bici. Dar totuși, ce transferuri a făcut Pep? Păi iată că a adus un portar pe nume Ederson – sigur ați auzit de el că vine de la Manchester United. Nu, glumesc, ăla e De Gea și probabil se va duce la Real pe o sută, Ederson a venit de la Benfica, nu a auzit nimeni de el înainte, dar acum toți îl suspectăm că e verișorul de la țară al spaniolului din poartă lui United. A mai venit Mendy de la Monaco, “decât” (cum ar zice un anumit ministru de interne) că el s-a accidentat vreo 6 luni – oh well, asta e. Kyle Walker s-a dovedid un transfer util, e adevărat. Gabriel Jesus la fel, dar nu putem spune că City a transferat vreun Messi sau Ronaldo care să le câștige titlul manevrând singuri coțofană prin apărările din Premier League.

Ce urmează acum pentru Guadiola?

Probabil un nou asalt pentru titlu in Anglia, sezonul viitor – de la Alex Ferguson, nici un manager nu a reusit să câstige doua titluri la rand si de asemenea o noua tentativă de a castiga the the holy grail pentru cetățeni – Liga Campionilor. Anul acesta, ca si la Bayern, echipa a atins apogeul un pic parcă prea devreme si a capotat neverosimil in dubla mansă contra cormoranilor (nu că noi ne-am fi supărat, Pep, să nu ne intelegi gresit). Per ansamblu, sunt constient că lui Klopp i-a iesit totul, echipa s-a prezentat la ora dublei in cea mai bună formă si totusi City a dominat ambele manse – cel putin dacă discutam de posesie, șuturi spre/pe poarta si aspectul general (plus că noi il avem pe Mo Salah, care reuseste un sezon absolut magnific – de nivelul unui King Kenny, Ian Rush sau Louie Suarez).

Pentru a înțelege ce anume îl face pe Guardiola atât de special, trebuie să înțelegem și filosofia să. Principiile esențiale ale filosofiei lui Pep sunt posesia, presingul intens & avansat și așezarea în teren.

Pentru Pep totul începe cu posesia balonului, orice altceva este mai puțin important. Posesia înseamnă control, dominare, atac și apărare. Și asta pentru că având balonul poți accelera sau temporiza jocul așa cum îți dorești, pentru că echipa adversă trebuie să fie în garda în permanentă și să te urmărească pe tot terenul, pur și simplu pentru că tu decizi ce urmează să se întâmple. De aceea principala caracteristică a jucătorilor lui Pep este aceea de buni pasatori. Indiferent de poziție, subiectul trebuie să fie prieten cu coțofana – altfel este sărit din schemă imediat. Așa cum Xavi mărturisea, Pep consideră pierderea balonului la centrul terenului drept iresponsabilitate. Orice gest de acest fel este urmat imediat de un răspuns vehement de pe banca (a la Vadim).

Una din principalele teme ale antrenamentelor lui Pep îl reprezintă faimosul rondo. Acesta presupune un grup de jucători (5) care pasează și altul (2) care încearcă să recupereze. Pasele celor 5 trebuie să fie dintr-o bucată, iar cel care reușește să recupereze preia locul celui deposedat în grupul de pasatori. Antrenamentul respectiv pregătește astfel atât partea de posesie – atât de importantă în filosofia catalană – cât și tema presingului.
În viziunea lui Pep, presingul este caracterizat prin intensitate. Și este critic pentru că normal, mingea va fi pierdută și atunci este esențial să o recuperezi cât mai repede. Din momentul în care balonul este pierdut, echipa pleacă într-un pressing furibund cu obiectivul de a o recupera în maxim 7 secunde (cam cât ii ia lui mircea badea să il dea la o parte pe gâdea și sa isi bage el primul limba in dosul lui dan voiculescu). Dacă nu reușește asta, atunci se va grupa pentru a pregăti apărarea contra unui atac pozițional (la fel și mircea badea).
Așezarea în teren presupune împărțirea acestuia în 4 zone laterale și 5 zone verticale. Regula esențială este ca în nici un moment să nu existe mai mult de 3 jucători în linie orizontală și 2 în linie verticală.

Guardiola filosofând. Sursa: InsideMCFC.com

Thierry Henry povestea cum Guardiola își asumă rolul de a duce echipa până în ultima treime – și pentru a se întâmplă asta trebuie respectate indicațiile. Păstrarea pozițiilor desemnate de antrenor devine critică în contextul în care se urmărește eliberarea așa numitelor jumătăți de zone – acolo unde mijlocașii și atacanții vor ataca creând superioritate și își vor pune colegii în situații iminente de a marca – practic fundașii centrali sunt prinși între doi oameni – automat asta înseamnă crearea unei superiorități ce se concretizează fie prin pasa a doua (pasa de dinainte de assist) sau un direct assist care lasă atacantul 1:1 cu portarul.

În ultima treime, jucătorii au libertate de mișcare pentru a termină atacul așa cum doresc. Totuși, felul în care ei respectă indicațiile de așezare din primele 2 treimi dictează și modalitatea în care atacurile sunt finalizate.
Juanma Lillo, unul din apropiații lui Pep, explică cum catalanul urăște pur și simplu termenul de tiki taka. Pentru el, scopul posesiei nu este acela de a ține de minge, ci acela de a ataca și câștiga un meci. Însă, echipele lui Guardiola sunt mai mereu întâmpinate cu tactici reprezentate cel mai fidel de următoarele : autobuz, autobază, focu` la ei (Florin Halagian) sau lungă și pe a două (Gică). Ceilalți antrenori își pregătesc defensiva mult mai bine atunci când întâlnesc echipele lui, adesea așezându-și echipa pe 2 linii în față careului, așteptând contra atacul. (alții, nu dăm nume, MOURINHO, dar vor prefera inclusiv să nu tundă iarbă pentru a îngreuna jocul de pase – da, e adeverat, a facut asta cand antrena pe Real). Pep răspunde printr-o posesie prelungită în care echipa lui pasează echipa adversă înainte și înapoi, de la stânga la dreapta și invers așteptând deschidere breșei, eliberarea jumătății de spațiu unde se va crea superioritatea pentru pasă a două.

Fotbalul a devenit o industrie, departe de vremurile romantice din secolul trecut. Și, ca în orice industrie, idealiștii nu sunt admisi. Poate și de asta vedem tot mai mulți antrenori adoptând stilul unui autocar Scania pe E85 oprit la popas în localitatea Tancabesti- în fond, important e să câștigi, nu prea contează cum, iar a distruge este mult mai ușor decât a crea, in orice domeniu. Însă, aceleași trofee sunt jucate în fiecare an, iar în istorie rămân doar echipele care încânta. Johan Cruff, cel de la care Guardiola a învățat atât de multe, ne spunea că de fapt asta e și dorința lui Pep : aceea de a face fotbalul mai bun, de a încânta spectatorii. El reuseste să câștige, dar o face in the right way. Acesta este Pep Guardiola si de aceea este el considerat, de mulți, cel mai bun antrenor din lume.

Sursa foto: The Telegraph (PA)

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.

Tags

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close