Continuăm prezentarea echipelor din America de Sud calificate la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia 2018.

Columbia: Falcao și ai săi, vor să demonstreze că au meritat calificarea în Rusia

Nu putem vorbi despre campania de calificare a Columbiei fără să amintim de ultimul meci, cel cu Peru. În urma rezultatului de egalitate dintre cele două naționale, (1-1), campionii Americii de Sud (Chile) au rămas să urmărească turneul final de acasă.

Suspiciuni există și vor exista mereu în urma unor jocuri în care rezultatul convine ambelor combatante. Totuși, rămâne o calificare muncită, cu rezultate decente. Columbia merge la Mondiale cu al doilea cel mai slab atac dintre echipele calificate și speră să-și regăsească forma de altădată. Columbienii au din nou ocazia să egaleze cea mai mare performanță obținută vreodată: sferturile de finală.

VIDEO cu presupusul pact dintre columbieni și peruani

În cinci apariții la turneul final, Columbia a reușit cea mai bună performanță a sa în ediția din 2014, disputată în Brazilia. Până la acele sferturi de finală, columbienii erau obișnuiți ai fazei grupelor, fără a emite mari pretenții de calificare mai departe.  Excepția a apărut pe parcursul ediției din Italia ‘90, când s-au oprit în 16-imi.

Rezultatele Columbiei la Cupa Mondială:

  • Ediția Chile 1962: Faza grupelor → 1 punct, în urmă unui 4-4 cu URSS;
  • Ediția Italia 1990: 16-îmi de finală →  4 puncte, în urma victoriei împotriva Emiratelor Arabe Unite și a egalului cu Germania de Vest, în timp ce în 16-imi au fost eliminați de Camerun, scor 1-2 d.prel.
  • Edițiile SUA și Franța: Faza grupelor → cu o victorie și două înfrângeri, cumulând 3 puncte în ambele participări;
  • Ediția Brazilia 2014: Sferturile de finală → după 4 victorii și o înfrângere.

Aveți mai jos rezumatul meciului de poveste din Chile ‘62 împotriva URSS:

Ca lot Columbia, se prezintă la turneul final cu o echipă a cărei medie de vârstă este de 27,8 ani la momentul ultimei acțiuni.

Printre vedetele ce se anunță titulari în vara lui 2018 sunt Falcao (AS Monaco, golgheterul all-time cu 25 de reușite în 62 de meciuri), James Rodriguez (Bayern Munchen) sau Carlos Bacca (Villarreal).

Cu aceste tunuri de atac, antrenorul José Néstor Pékerman trebuie să jongleze pentru a găsi formula ideală. Pentru cei care nu știu, Pékerman este cel mai longeviv antrenor din istoria naționalei, cu 69 de meciuri conduse în 2153 de zile.

Peru: Incașii, surpriza plăcută din America de Sud pentru Cupa Mondială!

Peru vs Romania, la editia de debut a Cupei Mondiale, Uruguay 1930. Sursa: Wikipedia

Peru este pata de culoare care revine la turneul final al Cupăei Mondiale, după o pauză de 36 de ani.

După invitația primită chiar la debutul competiției din 1930, Peru a mai reușit calificarea la turneul final de două ori în anii ‘70 și o dată la începutul anilor ‘80. Cea mai bună performanță a lor a fost la ediția din ‘78 când au reușit să câștige grupa din care mai făceau parte Olanda, Scoția și Iran.

Cu un total de 5 puncte, în urmă a 2 victorii și un egal (la vremea respectivă victoria era creditată cu 2 puncte), Peru a ajuns în runda a doua, unde a făcut parte din Grupa B. O grupă cu Argentina, Brazilia și Polonia, din care peruanii au terminat pe ultimul loc, fără gol marcat și cu zece încasate.

Calificarea la acest turneu final a venit în urma disputării barajului de calificare intercontinental împotriva naționalei din Noua Zeelandă. Cu un lot care îi cuprinde pe veteranii, Claudio Pizzaro, Paolo Guerrero, Jefferson Farfan sau Juan Vargas, peruanii au reușit să treacă cu scorul de 2-0, la general, și să declanșeze fiesta pe străzile din capitala Lima.

Bucuria fanilor o puteți urmări aici

Câteva statistici interesante ale naționalei statului Peru:

  • Primul marcator a peruanilor la Cupa Mondială a fost Luis de Souza Ferreira într-un meci cu România, încheiat cu victoria noastră cu scorul de 3-1;
  • Golgheterul all-time al peruanilor este atacantul celor de la Flamengo, Paolo Guerrero, cu 27 de reușite în 76 de meciuri;
  • Teófilo Cubillas, despre care puteți să aflați mai multe detalii în articolul colegilor de la Revista de fotbal: Teofilo Cubillas, legenda peruană este golgheter-ul peruanilor la Cupa Mondială cu 10 reușite, în 13 meciuri;
  • Ricardo Gareca, actualul selectioner, este pe locul 2 all time al meciurilor conduse de pe banca “Incașilor”;
  • 27,4 ani a fost media de vârstă înregistrată de Peru în barajul de calificare împotriva Noii Zeelande;

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier LeagueAbonează-te la newsletter-ul Tackle.ro pentru a primi, de două ori pe săptămână, articole bune de citit din lumea fotbalului, pe e-mail.

Comments

comments