Continuăm seria rezumatelor de etapă din Premier League cu Arsenal vs. Middlesbough, Bournemouth vs. Tottenham, Burnley vs. Everton, Chelsea vs. Manchester United și Manchester City vs. Southampton.

Arsenal vs. Middlesbrough (Merlin)

Arsenal (4-2-3-1):  Cech – Monreal, Koscielny (c), Mustafi, Bellerin – Ozil, Coquelin, Iwobi (’67 Lucas), Elneny (’74 Oxlade-Chamberlain), Walcott – Alexis

Middlesbrough (4-2-3-1):  Valdes – Ayala, Gibson, Barragan, Friend (c) – Clayton, Forshaw, de Roon, Ramirez (’84 Downing) – Negredo (’90 Stuani), Traore

Cei 59982 spectatori de pe Emirates Stadium – mai puțin suporterii oaspeților, ce deveneau din ce în ce mai gălăgiosi odată cu trecerea minutelor de joc – sperau ca Arsenal să continue șirul victoriilor în Premier League. Erau nu mai puțin de 6 jocuri consecutive cu victorie pentru tunari, până la ora meciului.Având în vedere locația desfășurării și comparând locurile în clasament, teoretic adversarul era unul facil. Dar nu a fost să fie.

În schimb, am avut parte de un 0-0 care a ținut suporterii încordați și cu sufletul la gură până în minutul 95. Deși Arsenal a început mai bine partida, cu obișnuitul joc de pase, viteza și ritmul au lăsat de dorit. Fără Santi Cazorla (accidentat), Ramsey (nerefacut) și Xhaka (suspendat), tunarilor le-a lipsit acel ‘deep-lying midfielder’ cu viziune, impact și cu o primă pasă către ofensivă.

Mai mult, profitând de câteva inexactități în apărare și de viteza lui Adama Traore, Middlesbrough a ratat cele mai mari ocazii din prima repriză.  Cech a scos de câteva ori decisiv, în situație de unu la unu cu adversarul. Intervențiile sale au păstrat poarta intactă și l-au propus pentru titlul de ‘omul meciului’.

Repriza a doua a debutat la fel. Deși Arsenal a dominat în marea ei majoritate, ocaziile mari de gol nu au fost foarte numeroase. Cu Ozil și Walcott oarecum letargici (după ce ambii au strălucit doar cu 3 zile înainte în victoria de 6-0 cu Ludogorets din Champions League), impetuozitatea lui Alexis nu s-a materializat pe tabelă. Boro, cu o pereche inedită de fundași centrali – excelentul Ben Gibson și Antonio Barragan (înlocuitorul lui Chambers, împrumutat chiar de la Arsenal) – au rezistat forcingului gazdelor.

Nici reîmprospătarea atacului cu introducerea unor Oxlade-Chamberlain sau Lucas Perez nu a produs rezultate. Ba mai mult, forțând din ce în ce mai intens pe atac, Arsenal s-a descoperit și mai mult. Astfel, Boro și-a creat 2  oportunități mari  de a înscrie, prin același Traore, apoi prin Negredo, total neinspirat în acest meci.

Remiza albă, dar rezultat echitabil. Omul meciului: Petr Cech. De remarcat că  Arsene Wenger împlinea 67 de ani chiar în ziua meciului. La conferința de presă, întrebat fiind dacă va ciocni un pahar de vin cu acest prilej, francezul a răspuns: “When you win you deserve it, when you don’t, you need it.” (Când câștigi, îl meriți, iar când nu, ai nevoie de el).

Bournemouth vs. Tottenham (Salas)

Bournemouth (4-2-3-1): Boruc – Smith, Francis, Cook, Daniels – Gosling, Arter – King (’88 R.Fraser), Wilshere, Ibe (’60 Gradel) – Wilson (’82 B.Afobe)

Tottenham (4-2-3-1): Lloris – Rose, Verthonghen, Dier, Walker – Dembele, Wanyama – Lamela, Alli (’72 Sissoko), Eriksen – Son (’62 Janssen)

22 octombrie 2016, 12:00 ora Angliei, Vitality Stadium din Bournemouth. Peste 11.000 de oameni care au umplut rapid micuțul stadion din Sudul Angliei , în cea mai mare parte a lor, suporterii echipei locale.

Desigur, se așteaptă cu nerăbdare revanșa cu Tottenham, echipa de la care în sezonul trecut a primit nu mai puțin de 8 goluri în cele două partide directe. Datele problemei erau favorbaile gazdelor.Aceștia au avut o evoluție entuziasmantă în ultima etapă împotriva lui Hull, scor final 6 – 1. Spurs venea după o deplasare foarte grea în Champions League la mijlocul săptămânii.

Cu tactică implementată la milimetru de tânărul manager Eddie Howie, existau șanse ca Tottenham să piardă pentru prima dată în acest sezon de Premier League. Suporterii ”pintenilor”, deja împăcați cu absența celui mai bun fundaș central din sezonul trecut , Toby Alderwiereld , aveau ochii ațintiți pe defensivă.

Care ar fi fost sanșele ca Spurs să nu primească gol în al doilea meci consecutiv fără belgian? Bournemouth s-au prezentat și ei la ora meciului având două indisponibilități. Lipsea în primul rând actorul principal din ultima etapă, Junior Stanislas – două goluri și o pasă de gol – dar și ”motorul” de la mijlocul terenului, Andrew Surman, jucătorul care a evoluat toate minutele din ultimele 86 de partide în Premier League și Championship.

Meciul a început. Se aleargă mult, se joacă de la o poartă la cealaltă, ai impresia că golul trebuie să vină din secundă în secundă. Mai mult, fundasul stanga Daniels, ratează o ocazie imensă în minutul 5. Spre ghinionul lui, Lloris a împins cumva mingea în bară, apoi în corner .

Doar 11 minute mai târziu, se face cunoștință din nou cu bara. De această dată Alli, după ce a strecurat mingea printre picioarele adversarilor de doua ori, pasează lui Lamela, care, fără să stea pe gânduri trimite pe poartă. Un 0-0 alert, ambii antrenori mizând pe un pressing agresiv.

Danny Murphy mărturisea în emisiunea “Match of the Day” că a urmărit cea mai frumoasă partidă de 0-0 din ultimii ani. Amble echipe au înregimentat de-a lungul timpului jucători tineri, cu un viitor promițător, iar sîmbătă au făcut totul ca echipa lor să câștige.

Cu această ocazie, doresc să menționez câțiva jucători care au evoluat aproape impecabil în meciul de debut al etapei a 9-a din Premier League:
-Harry Arter (Bournemouth), care în absența lui Surman s-a descurcat extraordinar în fața unor Alli, Eriksen sau Lamela;
– Jack Wilshere (Bournemouth), care a bifat după aproape 2 ani primul meci intergral pe teren în Premier League;
– Kyle Walker (Spurs), unul dintre cei mai buni fundași de bandă dreapta din Premier League.
– Wanyama și Dembele (Spurs). Cei doi mijlocasi defensivi au făcut practic viața mai usoară pentru Dier, un alt mijlocas defensiv, inventat de Mr. Poch din fundas central-dreapta. Nu este ușor sa revii în centrul apararii după un an în care ai evoluat în linia mediană.

Am laudat aproape pe toți, iar acum a venit vremea criticilor. Principalul vizat este tehnicianul argetinian de pe banca lui Tottenham. A luat câteva decizii (cred eu) eronate  în alegerea primului 11. Mai mult, a fost neinspirat în momentul schimbărilor și astfel a pierdut 2 puncte importante în lupta la vârf.

Atunci când vrei să aduci titlul pe White Hart Lane înainte de demolarea acestui stadion legendar din nordul Londrei, este de neconceput să nu câștigi pe terenul lui Bournemouth, o echipă de mijlocul clasamentului. Într-adevăr, lipsește Harry Kane, golgeterul ediției trecute și omul care a înscris 5 din cele 8 goluri marcate în poarta lui Bournemouth sezonul trecut. Totuși, nimic nu te opreste să joci cu 2 atacanți (Jannsen și Son).

Atunci cân decizi să începi cu 4-2-3-1, este clar că pornesti cu ideea de a nu primi gol, apoi să marchezi unul, dacă se poate. În prima etapă, când Everton a reușit să conducă la pauză, Poch a introdus un al doilea atacant și a jucat 4-1-3-2. Acest lucru a dus clar la golul egalizator, ba mai mult și la controlul partidei.

Dacă vrei să câștigi titlul, trebuie să câștigi meciuri. Iar ca să câștigi meciuri, trebuie să marchezi mai mult decât adversarul. Treptat, Pochettino aduce din ce în ce mai mult cu Diego Simeone, fostul coleg de la natională. Ambii, antrenori tineri din noul val, au furat meserie de la ”Nebunul” Marcelo Bielsa. Să sperăm că Poch va reuși măcar jumătate din ce a reușit Simeone la Atletico!

Burnley vs. Everton (Florin Ban)

Burnley (4-4-1-1): Heaton – Lowton, Keane, Mee, S.Ward (’83 Flanagan) – Arfield, Marney, Hendrick, Gudmundsson – Kightly (’74 Tarkowski) – Vokes (’89 Bamford)

Everton (4-3-3): Stekelenburg – Oviedo, Williams, Jagielka (’90+1 E.Valencia), Coleman – Barkley, Barry, Gueye (’83 Cleverley) – Mirallas (’76 Deulofeu), Lukaku, Bolasie

Scott Arfield marchează golul victoriei pentru Burnley în ultimele minute de joc și echipa gazdă ajunge la 3 victorii în Premier League. Everton a dominat meciul, iar golul înscris de Yannick Bolasie în minutul 58 părea să aducă cel puțin un punct echipei vizitatoare.

Kevin Mirallas a avut o ocazie mare la începutul meciului, dar o greșeală de începător a lui Stekelenburg i-a permis lui  Vokes să deschidă scorul.  Lukaku a avut și el 2 ocazii mari, care puteau să aducă în cele din urmă cele 3 puncte echipei Everton, dar Michael Keane și Heaton au făcut minuni pe faza defensivă.

Toate cele 10 puncte realizate de gazde au fost obținute pe Turf Moor și dacă Burnley își dorește să rămână în Premier League, ar fi bine să câștige cât mai multe puncte în fața propriilor suporteri, dar să “culeagă” câteva și din deplasări. Se pare că terenul propriu este sfânt pentru gazde și puține echipe pleacă cu puncte de aici.  Burnley a câștigat cu 2-0 împotriva lui Liverpool și Watford, cu 2-1 împotriva lui Everton, dar și un rezultat de egalitate 1-1 cu Hull City.  Cel mai bun jucător al meciului a fost Scott Arfield (Burnley).

Ronald Koeman s-a arătat dezamăgit de rezultatul meciului. Everton nu s-a mișcat rău, jucătorii au stat bine în teren și au dominat în adversarul în cea mai mare parte a meciului. Drept urmare, au beneficiat ocazii destul de mari. Cu toate acestea, fotbalul e nedrept câteodată, mai ales când nu reușești acel vital pas spre gol.

Chelsea vs. Manchester United (Vlad Bogos)

Chelsea (3-4-4): Courtois – Azpilicueta, David Luiz, Cahill (c) – Moses, Kante, Matic, Alonso – Pedro, Diego Costa, Hazard.

Manchester United (4-2-3-1): De Gea – Valencia, Smalling, Bailly, Blind – Fellaini, Herrera – Rashford, Pogba, Lingard – Ibrahimovic.

Goluri: Pedro (‘1, assist M.Alonso), G.Cahill (’21), Hazard (’62, assist Matic), Kante (’70, assist Pedro).

Derby-ul rundei, pe Stamford Bridge, a fost un dezastru la care nu cred că se așteptau mulți. Previziunea mea a fost un 0-0, pentru că Mourinho îl știe perfect pe Diego Costa și nu ia gol de la el (asta e singura pe cre am nimerit-o) și, în plus, cine să să dea gol la Chelsea? Pedro? Meciul a început de la 1-0, cu golul lui Pedro, după 36 de secunde de la start, timp în care United n-a atins mingea. M-am felicitat, din nou, că doar vorbesc mult și scriu despre fotbal, dar nu pariez.

Echipa de start a lui United am nimerit-o în preview-ul etapei (cu excepția lui Lingard), dar aș fi preferat să mă înșel. Blind și Pogba au fost dezastre ambulante, groaznic a jucat United, dar trebui să remarc că la fel a jucat și cu Stoke, Liverpool și Fenerbahce, calibrul și forma adversarilor dictând rezultatele (egal, egal, victorie). Au încasat de la o echipă care crește excelent și se bate la titlu. Nu sunt multe de adăugat. Criza de identitate a lui United nu se limitează la Rooney, e profundă și, din păcate, simt că mai ține niște ani. Încă sunt convins că greșeala diavolilor a fost că l-au ratat pe Klopp, insistând să-l păstreze pe Van Gaal până la finalul sezonului trecut. United e la 6 puncte de lider, mai sunt 29 de etape și cred că locurile de Liga Campionilor se vor juca până în ultima etapă.

Chelsea a zburdat. Marcos Alonso e perfect integrat, David Luiz pare că n-a plecat niciodată, Azpilicueta și-a revenit la forma din sezonul 2014-2015, când a fost campion al Angliei, cu Mourinho pe bancă. Câștig enorm pentru Chelsea a fost transferul lui Kante. Am văzut același jucător neobosit, campion en-titre al Angliei, care acoperă terenul de parcă ar avea motoare în loc de picioare, recuperează și își hrănește colegii mai creativi cu mingi. Nu m-am îndoit nicio secundă de Antonio Conte, știu că e unul dintre cei mai ambițioși manageri ai generației sale și va aduce trofee pe Stamford Bridge. E la un punct de lider, avem un campionat nebun, exact cum ne place.

Manchester City vs. Southampton (Mihai Rotariu)

Manchester City (3-2-4-1): Bravo – Stones, Kompany, Kolarov – Fernandinho, Gundogan – Sane, Silva, De Bruyne, Sterling – Aguero.

Southampton (4-3-3): Forster – Martina, Fonte, van Dijk, McQueen – Clasie, Romeu, Davis – Tadic, Redmond, Austin.

Goluri: Redmond (’27)/Ilheanacho (’55, assist L.Sane)

Mereu am fost un admirator al stilului implementat de Guardiola. Maniera prin care Barcelona sau Bayern își storceau de puteri adversarii îmi  părea apogeul fotbalului. Stimez cel mai mult personalitățile care produc inovare în domeniul în care activează, care schimbă mentalități și cred în evoluție.

Guardiola a fost cel mai bun antrenor din lume la Barcelona, apoi a ajuns să găsească o cale să îmbunătățească până și un Bayern aproape perfect. În Germania putem spune că a eșuat, din cauza ratării trofeului Champions League. Pe plan național bavarezii nu au adversar de la plecarea lui Klopp. Câștigarea titlului sau a Cupei este o banalitate pentru suporteri.

Ajuns la City, într-un Premier League ca un all-star game al antrenorilor, lusitanul avea toate premisele reușitei: cel mai bun lot din campionat, transferuri puternice (Sane, Gundogan, Stones, Nolito, Bravo), fonduri aproape inepuizabile, condiții perfecte de a face performanță. Este lesne de înțeles de ce toți specialiștii îi dădeau câștigători ai trofeului, secondați de Manchester United.

Jocul s-a legat din start, City părea invincibilă după primele 5 etape, câștigându-și meciurile de o manieră categorică. Anul trecut erau în aceeași situație și am predicționat că nimeni nu îii poate opri. M-am grăbit. Anul acesta nu am mai facut-o și după 5 etape tot eram circumspect. Așteptam niște meciuri mai ‘tari’. Imediat, fără nici o explicație (în afară de cea a accidentării lui De Bruyne), ‘cetățenii’ au început să gafeze, atât în Champions League, cât și în campionat, iar aseară și în Cupa Ligii.

Adversarii de duminică ai lui City scriu o filă de poveste frumoasă în Premier League, atât din punct de vedere fotbalistic, cât și din punct de vedere financiar. De ceva ani încoace, ‘sfinții’ au devenit pepiniera principală de jucători și antrenori (Pochettino, Koeman) pentru granzii campionatului.

Practic, Southampton face profituri uriașe din transferuri și reușesc în fiecare an să se ‘acopere’ prin aducerea unor alți jucători de perspectivă. În vara aceasta a venit Claude Puel și toți fanii fotbalului britanic așteptau să vadă dacă ulciorul merge iar nederanjat la apă. Ei bine, merge! S-au despărțit ca de fiecare dată de principalii artizani ai ediției precedente (Mane și Pelle), dar au cooptat jucători de calitate precum Redmond, Boufal sau Hojberg.

Prima repriză a început normal, cu Southamptoon îcercând să nu ofere prea multe spații de manervră adversarilor, care au dominat cu o posesie de 67%. City măcina iar în gol, fiecare atac fiind respins de defensiva sigură a ‘sfinților’, condusă de un Van Dijk impecabil.

În minutul 27 Stones dă o pasă neglijentă spre portar, rapidul Redmond interceptează, driblează scurt portarul și înscrie fără probleme. 0-1 la prima ocazie reală și City este la al treilea meci consecutiv în care este condusă. Până la pauză nu au mai reușit nimic notabil pe faza de atac, cu excepția golului înscris de Stones care este anulat pentru ofsaid la Aguero. La pauză, în dreptul echipei lui Guardiola este un mare 0 la categoria șuturi pe poartă. Este inadmisibil pentru un meci ‘acasă’.

Repriza a doua a început cu City jucând imperturbabil în aceeași manieră, multe pase, schimbări dese de direcție, încrucișări rapide, dar fără inspirație pe ultimii 20m. Cu toate acestea, egalarea a venit în minutul 55 cu un gol atipic pentru o echipă condusă de Guardiola. Fernandinho a recuperat o minge la mijlocul terenului și l-a lansat cu o pasă de peste 40 de m pe Sane, care scapă singur spre poartă, dar întoarce mingea la Ilheanacho, iar nigerianul transformă ca în curtea școlii. Au fost doar 2 pase de la mijloc până la gol! De remarcat și eroarea de plasament a lui Fonte, care nu a închis culoarul de pasă, dar nici nu a marcat pe atacantul lui City.

După gol jucătorii lui Guardiola și-au văzut în coninuare de joc, reușind să ajungă mult mai des în preajma porții, fără să producă însă panică. Pe rând, Silva, Gundogan și Aguero puteau marca pentru 2-1, dar reluările lor au fost slabe, iar Forster la post. De partea cealaltă, Charlie Austin putea aduce pe Southampton în avantaj cu un șut puternic de la 18 m, dar Bravo a respins cu siguranță. S-a terminat până la urmă indecis, un nou semi-eșec pentru City.

Rămânem cu întrebările inițiale referitoare la decăderea de formă a echipei din Manchester. De Bruyne a revenit, dar jocul este același. Între timp s-a reaccidentat. A reapărut și Kompany în defensivă, dar Stones devine din ce în ce mai fragil. Jocul este vizibil mai lent, iar ofensiva nu mai colaborează așa eficient.

Să fie de vină programul încărcat? În nici un caz. City are cel mai solid lot, cu dubluri de mare valoare pe toate posturile. Mai mult, Southampton au evoluat joi seara în Europa League și au avut mult mai puțin timp de recuperare.

Atunci când nu mai ești la fel de sigur în ofensivă și pierzi mai multe baloane, ajungi să ai probleme. Probleme au fost și cu Tottenham, care i-a sufocat cu un pressing avansat și cu Everton, care s-a apărat aglomerat în propria jumătate.

Southampton le-a servit aceeași lecție de organziare defensivă și au mizat pe contraatacuri rapide, cu Redmond în prim plan, iar tactica a funționat corespunzător. Încă ceva. Echipa lui Guardiola nu mai reușește să stopeze tranziția adversarilor la fel de des ca la începutul sezonului. Southampton a reușit în dese rânduri să lanseze atacuri din defensivă, pe tot parcursul meciului de duminică.

După acest nou egal neașteptat, lupta pentru titlu este oficial redeschisă!

 

 

 

 

 

Comments

comments