Ideea acestui articol e simplă: doi fani văd același derby, din perspective diferite. Mihai Rotariu (Cormoranul) și Vlad Bogos (Diavolul roșu) dezbat marele Liverpool vs Manchester United, jucat weekend-ul trecut, în etapa a opta din Premier League. Scorul a fost 0-0.

Echipe de start

Liverpool (4-3-3): Karius – Clyne, Matip, Lovren, Milner (86′ Moreno) – Can, Henderson (c), Coutinho – Mane, Sturridge (60′ Lallana), Firmino (85′ Origi).

Manchester United (4-2-3-1): De Gea – Valencia, Smalling (c), Bailly, Blind – Fellaini, Herrera, Pogba, Rashford (77′ Rooney), Young (90+3′ Shaw) – Ibrahimovic.

Statistica          Liverpool vs. Manchester United 

Posesie                        65%                            35%

Șuturi la poartă         9                                   7

Șuturi pe poartă        3                                   1

Cornere                        3                                   1

Faulturi                       14                                 20

 

Vlad, fan Manchester United

M-am îngrijorat privind echipele de start, nivelul meu de îngrijorare, și așa zdruncinat de acest început de sezon în care invetițiile masive nu par să se traducă în vreun avantaj fotbalistic decisiv. Young pe stânga, Rashford pe dreapta? Fără Mata sau Lingard? Opțiunile n-au părut evidente până când n-a început fotbalul. Sau măcar până nu ne-a fost dor de el, meciul jucându-se extrem de tacticizat, cu puține ocazii de poartă.

Am văzut multă încrâncenare și un Liverpool care nu și-a putut face deloc celebrul gegenpresing și, chiar dacă au avut posesia (65%), nu și-au creat șanse prea multe. De fapt, n-au fost lăsați să facă asta de un Mourinho care cred că și-a jucat pefect șansele. Să explic.

La forma actuală a lui United, care e pe 7 în Premier Leaugue, cu doar 4 meciuri din 7 câștigate (înfrângeri cu Watford și Manchester City, egal cu Stoke), diavolii nu aveau perspective prea bune, în fața celui mai bun atac din ligă (18 goluri, la egalitate cu City). Ibrahimovic nu e în formă, Martial era ușor lovit (sau s-a lovit chiar înainte de meci, nu mi-e foarte clar), jocul la mijloc abia se așează cu Herrera în rol de coordonaor și Pogba urcând până în spatele vârfului. United e un work-in-progress, Mourinho nu are încă toate răspunsurile și, deși încearcă să-și reinventeze reputația de manager anti-joc, de multe ori revine la ceea ce știe cel mai bine: sufocarea adversarului.

Exact asta s-a întâmplat și pe Anfield, luni seara. Ashley Young pe stânga a alergat enorm, într-un pressing foarte sus care n-a lăsat pe Liverpool să pornească mașinăria de pase. Martial probabil că ar fi putut face același lucru dacă juca, dar Depay sigur n-ar fi făcut-o. Pe dreapta, Marcus Rashford și Valencia (în defensivă) au făcut aceeași risipă de efort, în fața unor adversari extrem de tehnici și de rapizi: Firmino și Coutinho. Nu i-au lăsat să joace.

În centru, Herrera (omul meciului pentru mine) l-a dominat pe căpitanul Henderson, Fellaini și-a hărțuit adversarii cum face mereu (a luat și galben pe final), iar Pogba a greșit mult, arată de parcă încă își caută cadența pentru Premier League, în ritmul complet diferit față de cel din Serie A. Ibrahimovic a avut cel mai slab meci de când e la Manchester, cu doar 3 tentative de a trage la poartă și câteva dueluri aeriene câștigate, în rest participând la pressing ca toți ceilalți. United a presat echipa lui Klopp foarte sus, dar fără să amenințe prea serios poarta lui Karius.

Anti-joc? Da și nu. Da, pentru că așa numim un astfel de 0-0, în care una dintre echipe are ca principal obiectiv anihilarea adversarului, lăsând tentativele ofensive în seama hazardului mai degrabă, decât să se bazeze pe un plan de atac. Nu, pentru că United nu avea altă alternativă cu Liverpool. Jucând deschis ar fi pierdut, fără niciun dubiu, în fața unei echipe superioare tehnic și tactic.

4 cartonașe galbene a luat United, niciunul n-a încasat Liverpool.

De menționat că rezultatul final i se datorează, în mare parte lui De Gea (probabil cel mai bun portar din lume), care a scos o minge marca Philipe Coutinho plasată excepțional, aproape de vinclu. Jucătorul sezonului trecut pentru diavoli e stânca de care are nevoie acest club și mi-ar plăcea să-l văd pe De Gea jucând până la 40 de ani pe Old Trafford. Real Madrid pândește și va încerca în fiecare an să-l atragă înapoi în Spania, decizia portarului nostru va depinde dacă United va reuși să se bată la titlu în Anglia și să joace primăveri lungi în cupele europene.

United își începe cu acest meci perioada definitorie pentru acest sezon, o lună în care va juca împotriva lui Chelsea (Premier League), Manchester City (League Cup), returul cu Fenerbahce (în Europa League, la Istambul) și cu Arsenal (Premier League). La final de Noiembrie vom vedea dacă Mourinho se bate la titlu sau doar pentru locurile de Liga Campionilor. Cert este că la iarnă se vor investi, din nou, mulți bani în transferuri. Rooney deja s-a obișnuit cu banca de rezerve, Depay e o fantomă, Ibrahimovic are 35 de ani, reconstrucția acestui club va fi mult mai lungă decât am crezut.

 

 

Mihai, fan Liverpool

Ca suporter, este greu să te situezi în afara ariei de subiectivism, atunci când scrii despre evoluția echipei preferate. Înainte de Liverpool vs. Man U mi-am pus firesc întrebarea „oare o să fiu în stare să mă deconectez de sentimentele pe care le am pentru echipa asta, având în vedere greutatea meciului care tocmai stă să înceapă?”.

Răspunsul a venit chiar la pauză: DA. Nu voi avea nici un fel de problemă, deoarece meciul emană prea multă tensiune, încordare și emoție pentru a oferi un spectacol fotbalistic cu multe ocazii de poartă.

În prima repriză Liverpool a început timid, fără ritmul alert cu care ne-a obișnuit în ultimele meciuri. Aici sunt 2 cauze: așezarea/pressing-ul echipei lui Mourinho și (nu-mi vine să cred că o spun, în sfârșit) lipsa unui Adam Lallana la mijloc. În locul său, Emre Can a părut tot meciul cu o viteză în minus față de restul colegilor. Solid în defensivă, dar nu la fel de sprinten pe atac.

Am avut parte de două reprize aproape similare. În prima repriză diavolii roșii au dominat tactic până în jurul minutului 25, când Liverpool a început să își așeze jocul de pase, dar fără rezultate pe cadrul porții. A doua repriză a fost același trend, cu United mult mai prezentă până în minutul 60.

Tot în a doua repriză au venit și ocaziile. Prima dinrte ele a venit din greșeala lui Karius, care a gafat o degajare, dar fost salvat de ofsaid, iar a doua de la Zlatan, care pare din ce în ce mai neinspirat în fața porții. Găsit excelent cu o centrare de Pogba, suedezul a ratat total execuția cu capul, trimițând paralel cu poarta din 10 m. Cea mai mare șansă de a înscrie a venit de la „magicianul” Coutinho, care a găsit cumva un culoar în pădurea din Manchester și a trimis un șut curbat spre vinclul din dreapta, dar De Gea a fost senzațional. Și asta a fost. Liverpool a avut în a doua repriză o prezență solidă în atac, dar mereu nu au găsit ultima pasă, neinspirația în preajma careului creând liniște pe Anfield.

De menționat că Mourinho a continuat stilul de șicanare a adversarului și la conferința de presă de după meci. Din nefericire pentru el, Wenger e singurul care le mai mușcă.

În primul rând a spus că a dominat meciul, deși a avut o posesie de 35%. Apoi a spus o enormitate pentru un orice antrenor sau amator de fotbal: Liverpool ar fi jucat cu 2 închizători pentru prima dată sezonul ăsta: Can și Henderson. Da, ambii au jucat închizători la un moment dat în cariera lor, dar acum LFC a jucat clar 4-3-3 cu un singur mijlocaș la închidere.

Astea fiind spuse, nu știu câți suporteri United s-au simțit mândri de modul cum s-a prezentat echipa lor pe Anfield, cu Rashford prezent mai mult în propria jumătate și 6 jucători pe linia de fund pe atacurile adversarului. Dar, scopul scuză mijloacele și, cum au declarat  Mourinho, Herrera sau Giggs la SkySports, au venit pentru un egal și asta au obținut. Luând în considerare suita de meciuri ce urmează și rezultatele nesatisfăcătoare din ultimul timp, era important să nu piardă. E total normal, campionatul este lung.

Klopp pe de altă parte a declarat la conferința de presă că nu este mulțumit de joc, admițând că tensiunea și miza au influențat evoluția, dar nu a aruncat vina pe așezarea adversarului sau lipsa agresivității din tribune, ori atitudinea jucătorilor. O atitudine elegantă, pozitivă care ne face să fim mândri, ca suporteri a lui Liverpool.

De partea cealaltă, nu am văzut de ceva timp un Anfield așa emoționat, tăcut în cea mai mare parte și prietenos pe alocuri cu adversarul. Nu asta era atitudinea potrivită pentru un meci cu United! Nici evoluția din debutul meciului a băieților lui Klopp nu a inspirat acel avânt euforic venit din tribune.

Concuzia: Liverpool luptă în continuare pentru Top 4, deși arată a pretendentă la titlu. Urmează câteva meciuri cu adversari abordabili și este foarte important că sunt acolo sus, după ce au jucat cu majoritatea adversarilor cu pretenții de Champions League.  United pare încă nepregătită ca să atace titlul, iar hype-ul cu care au debutat în primele etape Zlatan și Pogba pare să se disperseze, făcând din ce în ce mai des criticilor. Rooney e deja pe bancă și ar putea face loc curând celorlalte tunuri de marketing. Cred că e vremea ca jucători tineri și explozivi precum Rashford, Herrera sau Lingard să să se regăsească mai des în primul 11.

 

 

 

 

Comments

comments