La început de ianuarie, cât încă nu v-ați dezmeticit, deși se joaca deja etapă în Anglia, vă propun un exercițiu de imaginație: ce se va întâmpla în noul an, în fotbalul pe care-l urmărim cu toții? Iată cele 12 previziuni pentru 2018 în fotbalul din Premier League pe care le voi bifa sau infirma pe parcursul anului. Menționez înainte să încep că am suficientă carne în frigider după sărbători, astfel încât donațiile suplimentare nu sunt necesare (deși sunt inevitabile).

Sunteți gata?

1. Manchester City va câștiga Liga Campionilor, Premier League și League Cup. Nu va termina invincibilă în campionat echipa lui Guardiola, dar nici nu va piede înainte de a lua, matematic, titlul în Anglia. În Liga Campionilor, cel puțin o semifinală va juca Manchester City, dar dacă sunt feriți de accidentări grave (adică să se poată baza pe De Bruyne, David Silva, Sterling, Sane, Gundogan și Otamendi), Cetățenii au tot ce le trebuie pentru un sezon istoric. Plusez și afirm că va mai fi cel puțin o echipă din Anglia în semi-finale, cel mai probabil Liverpool.

2. Arsenal va câștiga Europa League, dar indiferent de asta, Arsene Wenger va rămâne managerul Tunarilor cel puțin până în vara lui 2019. Arsenal va fi în afara top 4 în Premier League, iar asta îi va motiva suplimentar în lupta europeană.

3. Burnley va câștiga cursa Best of the Rest. Locul 7 e un trofeu în sine în fotbalul englez. Va fi strânsă lupta cu Everton și cu Leicester, dar Dyche și ai lui se vor impune.

4. Echipele din afara Big 6 își vor pierde, fiecare, cel mai bun jucător: Mahrez face un sezon excelent și va fi săltat în vară de un club mare (unde va juca puțin), Richarlison va fi vândut de Watford pe minim 30 de milioane de Lire, Tarkowski, Mee și Pope de la Burnley sunt toți excelenți și mai sunt și englezi, Lanzini e un posibil înlocuitor pentru Coutinho la Liverpool (dar să nu anticipăm), etc.

5. Wolverhampton va câștiga detașat Championship și va promova în Premier League. Alături de ei vor mai fi Aston Villa (Steve Bruce) și Middlesbrough (Tony Pulis).

6. West Brom, Crystal Palace și Swansea vor retrograda. West Brom pentru că l-a concediat pe Pulis, Palace pentru că au luat decizii greșite în vară (de Boer, lipsa unui vârf, etc), iar Swansea pur si simplu pentru că nu poți să vinzi cei mai buni 4 jucători ai echipei în sezoane consecutive (Williams, Ayew, Llorente, Sigurdsson), fără să aduci nimic de valoarea măcar aproapiată în loc și să mai și reziști în Premier League…

previziuni pentru 2018

7. Anglia va atinge semifinalele Campionatului Mondial din Rusia. Prezic și primul 11 de bază: Pickford – Walker, Stones, Jones, Rose – Dier, Henderson, Alli – Sterling, Kane, Rashford.

8. Prima plecare a unui jucător world-class din Premier League de la Suarez încoace va avea loc în 2018. Din 2011, băieții mari din Anglia importă talent, fără să exporte jucători de talie mondială. Pariul meu este că Philipe Coutinho va pleca la Barcelona cel târziu la vară, dar e posibil să-l vedem și pe Eden Hazard zburând spre Real Madrid sau pe Alexis Sanchez părăsind primul campionatul englez (asta dacă nu cumva îl conving giganții din Manchester sau Chelsea să rămână) și zburând spre PSG, Juventus sau Bayern. Și Ozil va pleca de la Arsenal, dar nu sunt sigur că în afara Angliei.

9. Manchester United și Chelsea își vor schimba managerii la vară. Mourinho nu poate continua să conducă astfel o echipă cu atât de mult talent și, cum sezonul e foarte probabil să se încheie fără trofeu pe Old Trafford, va fi demis. Antonio Conte a fost aproape să o lase pe Chelsea încă din vara trecută din cauza unor neînțelegeri legate de transferuri (țintele sale de top au fost ratate), astfel încât e greu de crezut că-l mai prinde toamna pe Stamford Bridge. Dacă tot facem previziuni… Mourinho va merge la naționala Portugaliei după Mondial, iar Conte la Juventus (dacă-l tentează vreun alt gigant european pe Allegri) sau la AC Milan.

10. Harry Kane nu va pleca de la Tottenham. King Harry va termina al treilea sezon consecutiv în postura de golgeter al Premier League și i se va tripla salariul (exagerez, dar va primi o mărire consistentă), dar Spurs vor rezista asalturilor lui Real Madrid (nu văd ce altă echipă ar putea să-l tenteze sau să aibă nevoie acută de un vârf world class). Kane va ajunge la nivelul la care va fi criticat după fiecare etapă în care nu înscrie un hattrick.

11. Cristiano Ronaldo se va întoarce în Premier League, la Chelsea sau la Manchester United. Va avea 33 de ani în vară și cred că e la capăt de drum cu Real Madrid, unde a câștigat orice există în lume. E prea ambițios pentru a alege banii chinezilor, singura alternativă fiind Serie A, unde jucătorii maturi prosperă, în general, ritmul fiind mai potrivit calităților unui veteran.

12. Lupta la titlul din Premier League în sezonul 2018/2019 se va da între Liverpool, Manchester United și Manchester City. Klopp a făcut cumpărături excelente (și-l bănuiesc că va mai scoate cel puțin un iepure din joben la vară) și echipa are enorm de mult potențial cu van Dijk și Keita integrați în mecanism de la anul. Cu multe trofee pe masă la final de sezon, Guardiola va cumpăra aproape orice își va dori și City va fi echipa de bătut. Man United, cu sau fără Mourinho, are un lot excepțional și cu siguranță vor mai adăuga un jucător uriaș (fie el Griezmann sau Dybala sau Kroos).

Ajuns la final cu lista de previziuni pentru 2018, vreau să-mi spuneți voi ce credeți că urmează să se întâmple în fotbalul din Premier League în 2018!

Sursa foto: PremierLeague.com

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai!

Comments

comments